Oameni ca lectii de viata

Intotdeauna mi-au placut oamenii. Sa-i cunosc, sa rad cu ei, sa vorbesc, sa descopar misterul fiecaruia.

Pentru ca in fiecare om sta o lume intreaga care asteapta sa fie descoperita de cineva. Sunt oameni in care te regasesti si ai acea senzatie de deja-vu, de bine si de familiar. Unii insa nu-ti spun nimic sau aproape nimic. Trec pe langa tine si lasa in urma lor senzatia unei haine pe care ai dorit sa o imbraci insa, din pacate, e cu un numar mai mic.

Empatizam sau antipatizam pentru ca nu au loc toti oamenii in sufletul nostru. Insa…de la fiecare putem invata ceva. O lectie. Doar trebuie sa observam care e ea. O lectie despre omenie, despre iubire, despre mila sau generozitate…

Intalnim mereu oameni in drumurile noastre. Ce-ar fi sa devenim si noi o lectie pentru ei – poate despre frumos, daruire, determinare sau vointa?! Sta doar in puterea noastra sa influentam oamenii din preajma noastra si sa devenim unii pentru altii…niste lectii de viata.

Bunelul cu parul alb

Azi vad unul in fata scarii…un bunel. Cu doua pungi de rafie mari, pline cu legume. Intreb: – Urcati? – Intrati in bloc? – Inca putin sa-mi termin tigara, imi raspunde el. – Am venit sa am grija de nepotul meu, sta la 7; baiatul meu e mai mult plecat si eu sunt bunicul de serviciu cat e el plecat. – La mine acasa fumez in pat, aici nu pot! – Mai tine un minut usa, sa merg si eu!…

E el, bunelul pe care il intalnim peste tot insa il ignoram de cele mai multe ori. De ce?! Ne deranjeaza…sunt multi – bunei si bunele. Ne aducem aminte de ei doar la nevoie. Inca sunt totusi de folos – in unele cazuri.

Au fost si ei tineri odata, au ras si s-au distrat cu acea nepasare a omului nemuritor dar anii au trecut si au ajuns aici…niste bunei de ocazie. Cu parul albit, privirea trista dar multa intelepciune in ea. Sunt bucurosi cand vorbesti cu ei si isi duc cu demnitate anii prin care au trecut.

Azi m-am intalnit cu un bunel cu parul alb si am depanat o clipa povesti din alt veac. Asa voi ajunge si eu…mi-am zis. Daca am noroc…

O dupa-amiaza de vara

Tarziu spre dupa-amiaza, caldura molesitoare iesind din asfalt, liniste citadina intrerupta doar de zgomote usoare in fundal…

O acalmie si o pace care pot fi cuprinse doar intr-o dupa-amiaza de vara. Geamurile sunt intredeschise si se aud usoare rasete de copii prinsi in jocul lor nevinovat. Pentru o clipa timpul a inghetat. Si gandul ma poarta spre vacantele copilariei mele – o uriasa si nesfarsita libertate scaldata de razele soarelui. Acea perioada a copilariei cand pur si simplu ne jucam.Si atat.

Linistita dupa-amiaza de vara – la ce ma gandesc?! La nimic sau refuz sa gandesc…mai degraba simt. Savurez acea pace interioara pe care vreau pur si simplu sa o inchid intr-o bula a timpului si sa o redescopar probabil intr-o iarna geroasa.

Si ce sa rememorez: liniste, implinire, calm, stare totala, caldura toropitoare si rasetele unor copii auzite printr-un geam intredeschis.

Caldura si leneveala…intr-o dupa-amiaza de vara.


Imi plac camasile

Haina il face pe om! Asa se spune…E o vorba. Hainele ne imbraca in ceea ce suntem, de fapt. Starile noastre ne determina sa imbracam anumite haine…ele sunt invelisul nostru exterior care oglindesc strafundurile noastre…

De exemplu, mie imi plac mult camasile. Imi dau o stare lejera, o stare de bine, ma definesc…Oglindim intotdeauna in exterior ce adunam in noi, intr-un cuvant definitia noastra, esenta.

E dimineata. Stam in fata sifonierului si ne gandim: ce punem azi pe noi?! V-ati intrebat oare de ce preferam intr-o anumita zi o culoare, o tinuta, ca mai apoi in alta zi sa nu le mai alegem?!

Sunt clipe, locuri si oameni care nu se uita. Dar de multe ori ne amintim…cum eram imbracati in acel moment. O esarfa iti poate aminti de o zi insorita cu vant, o rochie inflorata de o dupa-amiaza de vara plina de rasete, un pulover de un gest magic…Hainele nu sunt niste simple lucruri. Ele poarta incarcatura noastra.

Maine cu ce va imbracati?! Mie imi plac hainele…mai ales camasile.

20727874_177051299504411_5856648157767236030_n

Frumusetea din suflet

O ai sau nu o ai…frumusetea din suflet. E grevata in ADN alaturi de bucuria de a rade cu toata fiinta ta, de a iubi si a fii incantat de lucruri aparent marunte. O mostenim de la vreun strabunic care probabil avea aceasta bucurie care infrumuseteaza sufletul.

Si aceasta frumusete poate fi uneori ranita de actiunile oamenilor din jur…uneori cu voia lor sau fara intentie.

Atunci ceva se rupe in noi pentru ca ne este murdarit spatiul personal. Incercam sa ne aparam…frumusetea din suflet. Si mergem mai departe iertand – e de preferat.

Oamenii pot spune orice despre tine. Te pot uita sau te pot rani. Dar niciodata nu iti vor putea fura…frumusetea din suflet.

20622250_176466196229588_7091002143564474904_n

Validare.

Acea senzatie cand insemni pentru cineva…ceva. Cand pentru cineva contezi si esti pe primul loc in sufletul lui.

Toti ne dorim importanta acelui sentiment si atunci cautam…validari. Sa fim cautati, sa ne simtim pretuiti prin gesturi, cuvinte, priviri…In trecut contactul era direct, real insa acum ne pierdem in gesturi fantomatice ale acestei ere digitale.

Mesaje, telefoane si prea-maritul like! El este la mare cautare…acest like. O validare suprema a tot ceea ce facem. Nu mai putem trai fara el, ne hranim egoul cu liste de prieteni virtuali – carora chiar le spunem prieteni pentru ca ei ne urmaresc si…ne dau like. Intr-un cuvant…ne valideaza.

Ce-ar fi intr-o buna zi sa revenim la real macar pentru un scurt timp. Si sa fim validati intr-un mod concret: o discutie la o cafea, o plimbare in parc, o mangaiere sau un sarut in coltul gurii…In realitate…un adevarat like!

Ce-ar fi sa-l privesti pe celalalt in ochi si sa-l validezi fara cuvinte – doar din priviri?! Like.

20663616_175862062956668_8519476488301635320_n

Timp curgator

Vreau sa ma implic in multe, sa ma organizez si sa-mi ating scopurile propuse. Probabil uneori cer prea mult de la mine si am senzatia unei…scurgeri a timpului printre degete.

Lumea mea interioara este bogata,mereu ma entuziasmez, imi apar idei noi, asa…pur si simplu stand de vorba cu mine. Fiind un tip de om emotional, ma lupt mereu sa-mi fac ordine in mine, in viata. Insa, uneori e atat de frumos sa nu mai treci totul prin filtrul gandirii, sa lasi sa te ia valul, sa traiesti pur si simplu.

Oamenii nu sunt obisnuiti…sunt surprinsi de multe ori sa le comunici ce gandesti, ce simti. Lumea aceasta e organizata si foarte calculata insa uneori apar oamenii de tip emotional care nu mai trec totul prin filtrul gandirii si traiesc. Surprind.

E vara caniculara, ai impresia ca timpul a incremenit pe loc…o clipa, nu adie nici o pala de vant si am impresia ca…imi curge tipul printre degete – timp curgator.