Azi vad unul in fata scarii…un bunel. Cu doua pungi de rafie mari, pline cu legume. Intreb: – Urcati? – Intrati in bloc? – Inca putin sa-mi termin tigara, imi raspunde el. – Am venit sa am grija de nepotul meu, sta la 7; baiatul meu e mai mult plecat si eu sunt bunicul de serviciu cat e el plecat. – La mine acasa fumez in pat, aici nu pot! – Mai tine un minut usa, sa merg si eu!…
E el, bunelul pe care il intalnim peste tot insa il ignoram de cele mai multe ori. De ce?! Ne deranjeaza…sunt multi – bunei si bunele. Ne aducem aminte de ei doar la nevoie. Inca sunt totusi de folos – in unele cazuri.
Au fost si ei tineri odata, au ras si s-au distrat cu acea nepasare a omului nemuritor dar anii au trecut si au ajuns aici…niste bunei de ocazie. Cu parul albit, privirea trista dar multa intelepciune in ea. Sunt bucurosi cand vorbesti cu ei si isi duc cu demnitate anii prin care au trecut.
Azi m-am intalnit cu un bunel cu parul alb si am depanat o clipa povesti din alt veac. Asa voi ajunge si eu…mi-am zis. Daca am noroc…
Necuvinte 